de Amza JUCAN
Spre deosebire de Noul Testament, eminamente euharistic, vinul apare în Vechiul Testament (ca şi în Noul Testament, în unele aspecte):
- în fază originară (vie, mlădiţă, viţă de vie);
- în stare „sălbatică” (aguridă);
- în ipostază primară, în sens de „materie primă” (strugure, ciorchine);
- în stadiu incipient (must);
• în formă „plină” (vin).
Din acest punct, apar „ramificaţii” ale vinului:
- vinul ca substanţă vremelnică (cel băut cu diferite ocazii, festive sau nu);
- vinul ca substanţă perenă, izvor de veşnicie (vinul adus ca ofrandă);
- vinul ca substanţă „ratată” (stafidele);
- vinul în stările lui de agregare:
- fluidă (vin, must);
- cvasisolidă (ciorchine, strugure, aguridă, vie, viţă, mlădiţă);
- efluviu (ameţeală);
- vinul cu efectele lui:
- beţie, îmbătare;
- veselie;
- prinos:
- – jertfă adusă lui Dumnezeu („turnare”);
- – jertfă „coruptă”, adusă oamenilor (dijmă, zeciuială);
- vinul în mediile şi circumstanţele în care apare:
- ospăţ, praznic, consum individual şi chiar Valea Eşcol;
- vinul (ca şi via sau recolta de struguri) în „formă” de:
- avere pământească, simbol al bunăstării vremelnice, ori al hranei indispensabile vieţii biologice;
- avere spirituală;
- vinul împreună cu „accesoriile”:
– teasc,
– cupă,
– pahar.
Din cauza acestor atât de multe aspecte, prezenţa vinului în Vechiul Testament e greu de inventariat. Chiar şi luat strict (numai noţiunea de vin), termenul are o frecvenţă foarte mare.
Prima apariţie a cuvântului vin în Vechiul Testament este în legătură cu Noe (Fac. 9 – 21, 24). Istorioara este banală în aparenţă. După potop, Noe devine viticultor. Bea vin din (se pare, prima) recoltă şi, îmbătându-se, îşi pierde controlul. Fiul mai mic, Ham, îl surprinde dezbrăcat în cort şi-l consideră demn de batjocură, spre deosebire de ceilalţi doi fii ai lui Noe, care, înţelegători şi cuviincioşi, îl îmbracă. Trezindu-se din beţie, Noe află ce s-a întâmplat şi îşi revarsă pedeapsa asupra vinovatului Ham şi asupra urmaşilor acestuia, începând cu fiul – Canaan. Dincolo de această „epică” este însă „ideea” ei. Întâi, Noe devine cultivator de pământ (nu ştim cu ce se ocupase înainte de potop), specializându-se în viticultură. Deci, omul de o moralitate ireproşabilă îşi adaugă o calitate practică. Suntem imediat după potop, adică după reaşezarea lumii, şi Dumnezeu pare că vrea ca omul s-o ia, în toate, de la început. Chiar dacă va continua tradiţiile, omul trebuie să inoveze şi să perfecţioneze. Prima ocupaţie antediluviană a fost aceea de lucrător de pământ, pe care a practicat-o Cain. La Cain nu se vorbeşte de vreo vie, ci, foarte general, despre „roadele pământului” (Fac. 4, 3), care trebuie să fi fost din sfera utilitarului, a hranei consistente. Noe depăşeşte imperativul primei necesităţi sădind vie (deci inaugurând această cultură), posibil pe lângă alte plante de consum. Via este, de asemenea, la prima menţionare biblică (probabil exista în stare sălbatică, din moment ce Noe a avut ce sădi). Tot acum apar pentru prima oară şi alţi termeni legaţi de subiectul care ne interesează: „a bea”, „a se îmbăta”, „ameţeală”. Prin urmare, după potop interesul cultivării pământului devine mai flexibil, prin introducerea unei plante mai puţin „săţioase”, dar foarte hrănitoare (în regimurile de slăbire nu se recomandă asociată altor alimente, dar e prescrisă în cure exclusive). Prelucrată, recolta de struguri devine vin – băutură alcoolică fermentată, adică un must (suc, sevă) transformat din punct de vedere chimic. Lumea postdiluviană apare, până în acest punct, însemnată de înnoire: Noe are o ocupaţie nouă pentru lumea biblică, obţine din struguri un produs nou – sucul, extract simplu, despre care nu se vorbeşte, dar inerent vinului, iar mustul acesta e făcut să treacă într-o substanţă nouă. Bând din vin, Noe trece într-o stare nouă, de ameţeală severă. Puterea fizică a lui Noe ia forma nouă – a… anulării. Atenţia lui Noe e suprimată: pe moment, el îşi pierde precauţia, nu mai distinge realitatea, orice informare venită din lumea fizică e blocată. Cei doi fii ai lui sunt puşi într-o situaţie nouă, pe care Ham, surprins, o rezolvă spontan, pe când ceilalţi o soluţionează după ce fuseseră preveniţi. Dacă prezenţa în realitate a lui Noe constă, pe perioada ameţelii, într-o atitudine inertă atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, el revine în starea activă cu o revelaţie. A cunoscut, cu acest prilej, firea copiilor lui. „Epilogul” este că îl pedepseşte pe cel cu comportament natural, blestemându-i urmaşii să fie robi şi servitori urmaşilor celorlalţi. Măsura este explicabilă prin natura ereditară a trăsăturilor umane, deci „corecţia” trebuia să ţintească mai mult în viitor, spre a nu lăsa să prolifereze inconştienţa. Înainte de potop, lumea devenise excesiv de nesăbuită, neţinând cont de cuviinţă. În lumea de după potop ea trebuia pusă pe stabilimentul culturii, care presupune prelucrare, în orice sens ar fi interpretată: a îngriji pământul pentru recolte superioare celor sălbatice; a se instrui, omul, pentru a-şi onora condiţia de fiinţă cugetătoare şi a nu rămâne în faza de om primitiv; a-şi educa, omul, comportamentul spre a se civiliza. Ham se dovedise un om „necivilizat”. Canaan ajunge rob tocmai pentru exerciţiu pe lângă alţii. Momentul acesta este foarte important, fiind un adevărat program al Vechiului Testament: omul să nu fie repezit, ci cumpătat în toate, să nu fie ahtiat şi să-şi cultive discernământul (Noe bea peste măsură sau într-un moment în care nu era încă obişnuit cu băutura; îmbătându-se, „o păţeşte” expunându-se într-o postură indecentă); să nu judece pe altul, ca Ham.
În legătură cu vinul în Vechiul Testament, interesează: substanţa ca atare şi consumul (împreună cu formele de nonconsum şi dăruire).
SUBSTANŢA
Vinul este definit în dicţionare ca o băutură alcoolică obţinută prin fermentarea mustului de struguri.
Întâi, vinul este un lichid care are corespondent în fiecare regn: apa – în regnul mineral, seva – în cel vegetal şi sângele – în cel animal. Biblia o spune, când mai metaforic, când mai franc: […] băut-ai vin, sângele bobiţelor de strugure (Deut. 32, 14). Aceste forme ale lichidului vieţii nu se substituie una alteia, ci îşi corespund, ca traducerea unui cuvânt în diferite limbi: desemnează acelaşi lucru, dar în forme lingvistice, respectiv substanţiale, diferite.
Vinul mai este şi o băutură alcoolică. Acest cuvânt înseamnă, în arabă, „lucru subtil” (al-kohol). Ca lucru subtil, poate fi:
- preţuit (consumat raţional şi cuviincios, ori dăruit);
- vulgarizat (consum exagerat sau în împrejurări ori momente nepotrivite).
Alcoolul este atât un dezinfectant, cât şi un combustibil. El întăreşte, până la un punct, dar, dincolo de o cotă, „cauterizează” – în cazul beţiei, nu chimic sau termic, ci psihic.
Fermentarea înseamnă descompunerea substanţelor şi transformarea lor în alte substanţe. Se petrece şi un „transport” al acestei modificări asupra celui care bea. El îşi modifică starea:
- în bine (se drege, îşi restabileşte forţele vitale, se întăreşte, se înveseleşte);
• în rău (se „alterează”, se „strică”, îmbătându-se).
CONSUMUL
În Vechiul Testament, consumul este permis (chiar recomandat) sau oprit. Ca „hrană”, vinul are drept rezultat subzistenţa sau întărirea (fizică şi psihică):
Noi avem şi paie, şi nutreţ pentru asinii noştri, de asemenea pâine şi vin pentru mine şi pentru roaba ta şi pentru sluga aceasta a robilor tăi; n-avem nevoie de nimic (Jud. 19,19);
[…] Asinii – răspunse Ţiba – sunt pentru rege, ca să umble, pâinea şi fructele – pentru hrana oamenilor, iar vinul ca să bea cei ce vor slăbi în pustie (2Regi 16, 2);
În ţara pâinii şi a vinului, în ţara fructelor şi a viilor […] nu veţi muri, ci veţi trăi (4Regi 18, 32);
Daţi băutură îmbătătoare celui ce e gata să piară şi vin celui cu amărăciunea în suflet (Pilde 31, 6);
Şi iată ce se gătea în fiecare zi: un bou, şase oi îngrăşate şi păsări; şi la fiecare 10 zile se consuma mulţime de vin de tot felul. Cu toate acestea pâinea de conducător n-am cerut-o, deoarece poporul acesta avea de dus o muncă grea (2Ezdra 5, 18);
Zicând mamei lor: „Unde este pâine, unde este vin?” Ei cad sleiţi de putere ca doborâţi de sabie pe pieţele cetăţii […] (Plângeri 2, 12);
Şi să-i înveţe pe ei vreme de trei ani, după trecerea cărora să intre în slujba regelui. Pentru aceasta, regele le-a rânduit să li se dea în fiecare zi bucate din bucatele lui şi vin din vinul lui (Daniel 1,5).
Consumul poate fi, însă, şi prilej de pierzare (îmbătarea voluntară sau din îndemnul altor oameni). Vinul e ca un medicament care face bine luat atunci când e cazul şi e bine dozat, altfel, poate chiar ucide.
Nu fi printre cei ce se îmbată de vin şi printre cei ce îşi desfrânează trupul lor (Pilde 23, 20);
Ca nu cumva bând să uite legea şi să judece strâmb pe toţi sărmani. (Pilde 31, 5);
Să bea şi să uite sărăcia şi să nu-şi mai aducă aminte de chinul lui (Pilde 31,7);
Vai de cei viteji la băut vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare! (Isaia 5, 22);
Vai de cununa mândriei beţivilor din Efraim; vai de floarea veştedă din podoaba lor, care stă pe culmea deasupra văii celei mănoase şi a celor beţi de vin! (Isaia 28, 1);
Dar şi aceştia se clatină de vin şi rătăcesc drumul din pricina băuturilor tari; preotul şi proorocul se poticnesc de băutură, sunt biruiţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari, în vedenii se înşală, în hotărâri şovăiesc (Isaia 28, 7);
Mi se sfâşie inima în mine şi toate oasele mi se cutremură; sunt ca un om beat, ca omul biruit de vin […] (Ieremia 23, 9);
Babilonul a fost în mâna Domnului cupă de aur, care a îmbătat tot pământul; băut-au popoarele din vinul ei şi au înnebunit (Ieremia 51, 7).
Versetul din Osea 4, 11 – Desfrânarea, vinul şi mustul dau curaj inimii – e comentat de Ioan Chirilă: Profetul prezintă cauzele care conduc de la „curajul inimii” spre cele rele. W. Wolf opinează că mustul [s.n.] era mult mai periculos decât vinul în procesul de incitare a poftelor. Întrucât recoltele bogate determinau poporul să îndeplinească ritualul de mulţumire zeului germinaţiei, ei foloseau mustul care genera, datorită cantităţii mari consumate, aspectul orgiastic al ritualului. Nu avem informaţii clare cu privire la folosirea alcoolului în cultele canaanite, cert este că în vremea lui Amos vinul [s.n.] era un important element de realizare a coruperii (Amos 2, 8; 6, 6 şi Prov. 23, 29). Prin expresia „curaj inimii”, sau mai bine: „fură inima” profetul [vrea] să arate aspectul intensiv al acţiunii. Acelaşi autor explică alt verset: La ziua regelui căpeteniile s-au îmbolnăvit de prea mult vin, şi regele şi-a dat mâna cu batjocoritorii (Osea 7, 5): Mesajul profetului [este] pe linia interpretării istoriei. În versetul 3 el vorbeşte prin exemple concrete. Osea avea un ascuţit spirit al autorităţii, nu contesta regalitatea deşi în ultimii ani regii din Israel s-au schimbat foarte des. Fiecare schimbare de rege era însoţită de o mare sărbătoare şi dese ospeţe cu mult vin [s.n.], ca manifestări ale unei bucurii grosiere. Deci, profetul vorbeşte despre o sărbătoare politică, deşi unii exegeţi înclină să creadă că termenul „melek” este un apelativ dat lui Baal şi asociaţilor săi. Dar expresia revine în v. 5 cu sensul amintit, iar excitaţia etilică este prezentată în v. 4. 6. 7. prin imaginea unui cuptor aprins, ceea ce exprimă pasiunea poporului şi a conducătorilor săi. Ioan Chirilă adaugă: În această stare de delir bahic poporul nu se mai gândeşte la Dumnezeu, ci îşi caută salvarea în braţele popoarelor străine, dar aceasta se încheie întotdeauna cu pierderea specificului naţional şi religios. Teritoriile i-au fost ciuntite ca o turtă care nu a fost întoarsă la foc, el îmbătrâneşte sub povara apostaziei şi totuşi nu se întoarce de la distrugere.
Vinul poate fi dar de la Dumnezeu, şi atunci e o bogăţie:
Israel locuieşte deosebi neprimejduit. Ochiul lui Iacov priveşte îmbelşugat de pâine şi de vin, şi cerurile lui picură rouă (Deut. 33, 28);
Peste vii era Şimei din Rama, iar peste depozitele de vin din vii era Zabdi, fiul lui Şifrui (1Paralip. 27, 27).
Bogăţia este şi rezultat al muncii omului:
Gândeşte să cumpere o ţarină şi o dobândeşte, din osteneala palmelor sale şi sădeşte vie (Pilde 31, 6);
Cetăţile acestea le-a întărit el cu ziduri şi a aşezat în ele căpetenii şi magazii pentru ţinut pâine, untdelemn şi vin (2Paralip. 11, 11);
A făcut, de asemenea, şi hambare pentru roade: grâu, vin şi untdelemn (2Paralip. 32, 28).
Ca pradă, bogăţia este, bineînţeles, nepermisă:
Întoarceţi-le, dar, chiar acum ogoarele, viile, măslinii şi casele lor şi dobânda argintului, pâinii, vinului şi untdelemnului pe care le-aţi dat împrumut (2Ezdra 5, 11);
Căci ei [cei fără lege] se hrănesc din pâine agonisită prin fărădelege şi beau vin căpătat prin asuprire (Pilde 4, 17).
Pedeapsa Domnului cade asupra popoarelor, de multe ori în Vechiul Testament, şi sub forma sărăciei:
Nici bucurie, nici veselie prin grădini, iar prin vii nici cântece, nici chiote! Nimeni nu mai dă vinul la teasc, strigătul călcătorului a încetat (Isaia 16, 10);
La cântec nu se mai bea şi amar e vinul pentru băutor (Isaia 24, 9);
Bucuria şi veselia au fost luate din Carmel şi din ţara Moabului; voi pune capăt vinului şi nu vor mai călca acolo cântece; va fi strigăt de război şi nu strigăt de bucurie (Ieremia 48, 33).
Fiind un dar de la Dumnezeu şi o bogăţie, vinul trebuie dăruit. Aici se disting câteva aspecte:
• prinosul de vin, ca ofrandă către Dumnezeu:
Şi vin de turnare să aduci a treia parte de hin, întru miros de bună mireasmă Domnului (Numerii 15, 7);
Şi veţi face şi turnare un sfert de hin de vin (Levitic 23, 13);
[…] te vor întâmpina acolo trei oameni, care merg la Dumnezeu în Betel: unul duce trei iezi, altul duce trei pâini, iar al treilea duce un burduf cu vin (2Regi 10, 3);
Altora din ei le era încredinţată cealaltă zestre şi toate lucrurile trebuitoare pentru cele sfinte: făina cea mai bună, vinul, untdelemnul şi tămâia cea mirositoare (1Paralip. 9, 29);
Căci în aceste odăi atât fiii lui Israel, cât şi fiii leviţilor trebuie să aducă prinoase de pâine, de vin şi de untdelemn (2Ezdra 10, 39),
• o jertfă nu se poate aduce oricum, în orice moment şi de oricine:
Nu vor mai aduce Domnului nici o turnare de vin şi nici nu-i vor mai pregăti vreo jertfă. Ca o pâine de jale este pâinea lor, toţi cei ce vor mânca din ea vor fi necuraţi, că pâinea lor slujeşte numai pentru potolirea foamei lor şi nu va fi adusă în casa Domnului (Osea 9, 4);
Argintul tău s-a prefăcut în zgură şi vinul tău este amestecat cu apă (Isaia 1, 22);
• ofranda se face şi prin post:
Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile (Daniel 10, 3);
• dintre prinoasele făcute de bunăvoie face parte şi „omenirea”, tratarea, ospătarea aproapelui, ori cadoul:
Răspuns-a Isaac şi a zis lui Isav: Iată stăpân l-am făcut peste tine şi pe toţi fraţii lui i-am făcut lui robi; cu pâine şi cu vin l-am dărui (Fac. 27, 37);
Şi a luat Iesei un asin cu pâine şi un burduf cu vin şi un ied, şi le-a trimis cu David, fiul său, la Saul (1Regi 16, 20);
După ce David a trecut puţin de vârful muntelui, iată îl întâmpină Ţiba, sluga lui Mefişobet, cu o pereche de asini încărcaţi […] cu […] un burduf de vin (2Regi 16, 1);
În luna Nisan, în anul al 20-lea al regelui Artaxerxe, având vinul în seama mea, am luat vin şi am dat regelui şi niciodată, mi se pare, nu m-am arătat trist înaintea lui (2Ezdra 2, 1);
Mergi în casa Recabiţilor şi vorbeşte cu ei şi-i adu în casa Domnului, într-o cămară dă-le să bea vin (Ieremia 35, 2);
• darul considerat necurat, poate fi refuzat:
Şi Daniel îşi puse în gând să nu se spurce cu bucatele şi vinul regelui […] (Daniel 1, 8);
[…] Roaba ta n-a mâncat din masa lui Aman, nici n-a preţuit ospăţul regesc, vin jertfit la idoli n-am băut, nici nu s-a veselit roaba ta din vremea schimbării soartei mele […] (Estera 4, 17);
- există şi un prinos din obligaţie, care şi el trebuie respectat, dacă e bine rânduit:
Iar Melchisedec, regele Salimului, i-a adus pâine şi vin (Fac. 14, 18);
Să aducem preoţilor în vistieria casei Dumnezeului nostru pârga din aluatul nostru şi ofrandele noastre de fructe din tot pomul, din vin şi untdelemn şi să dăm dijmă pentru pământul nostru leviţilor (2Ezdra 10, 37);
• unii conducători puneau bir greu de suportat:
Iar conducătorii de mai înainte apăsau poporul şi luau de la el pâine şi vin, pe lângă cei 40 de sicli de argint; ba până şi slugile lor apăsau poporul. Eu însă n-am făcut aşa, pentru că mă temeam de Dumnezeu.
Belşugul cuvenit e dar şi binecuvântare de la Dumnezeu; de asemenea, urare din partea oamenilor:
Să-ţi dea ţie Dumnezeu din roua cerului şi din belşugul pământului pâine multă şi vin (Fac. 27, 28);
Să slujeşti numai Domnului Dumnezeului tău şi el va binecuvânta pâinea ta, vinul tău, apa ta şi va abate bolile de la voi (Ieşirea 23, 25);
Voi da pământului vostru ploaie la vreme, timpurie şi târzie, şi-ţi vei strânge pâinea ta, vinul tău, untdelemnul tău (Deut. 11, 14);
[…] Voi însă strângeţi vinul şi fructele verii şi untdelemnul şi le puneţi în vasele voastre şi trăiţi în cetăţile voastre, în care vă aflaţi! (Ieremia 40, 10).
Ospeţele permise sau chiar indicate sunt o răsplată şi o sărbătoare adevărată şi binemeritată:
Apoi cumpără pe argintul acesta tot ce doreşte sufletul tău: boi, oi, vin, sicheră şi orice-ţi pofteşte sufletul şi mănâncă acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău şi te veseleşte tu şi familia ta (Deut. 14, 26);
Şi apoi, chiar vecinii lor […] aduseseră toate ale mâncării pe asini şi pe catâri şi cu carele cu boi: făină, smochine şi stafide, vin, untdelemn […], pentru că bucurie mare era peste Israel (1Paralip. 12, 40);
Ci mergeţi şi mâncaţi carne grasă şi beţi vin dulce […] şi trimiteţi parte şi celor ce n-au nimic gătit, căci ziua aceasta este sfinţită Domnului nostru. Nu fiţi trişti, căci bucurie Domnului va fi puterea voastră (2Ezdra 8, 10);
Du-te şi mănâncă cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale (Eclez. 9, 7);
Şi Domnul Savaot va pregăti în muntele acesta pentru toate popoarele un ospăţ, cu cărnuri grase, un ospăţ cu bune vinuri, cărnuri grase cu măduvă, vinuri bune, limpezite! (Isaia 25, 6) În legătură cu acest verset, Nicolae Neaga observă faptul că Isaia vorbeşte […] de hrana cea duhovnicească, cum avea obiceiul s-o facă şi că „vinul” şi „laptele” indică renaşterea mistică.
Şi se va zice în ziua aceea: „Vie cu vin bun, cântă!” (Isaia 27,2).
Lipsa vinului se face simţită în perioadele de criză, la fel ca seceta, şi îngrijorarea pune stăpânire pe sufletul omului:
Pe uliţă lumea strigă: „Nici un strop de vin!” Nu mai este bucurie, veselia este izgonită de pe pământ (Isaia 24, 11).
O petrecere nemotivată sau excesivă nu va avea un final fericit:
Iată bucuria şi veselia, boi tăiaţi şi oi junghiate; toţi mănâncă din carne şi beau vin: să mâncăm şi să bem, că mâine vom muri!” (Isaia 22, 13);
Ei băură vin şi preamăriră pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă, de fier, de lemn, de piatră (Daniel 5, 4);
Şi te-ai ridicat împotriva stăpânului cerului şi ai adus vasele casei sale înaintea ta, şi ai băut vin din ele, tu şi dregătorii tăi […] şi ai preaslăvit dumnezeii de argint […] dumnezei care nu văd, nici nu aud şi nici nu cunosc nimic, iar pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale, nu l-ai cinstit (Daniel 5, 23).
Motivele pentru care distracţiile sunt de multe ori interzise sau neindicate pot fi:
• postul (la care am mai dat exemple):
Vin şi sicheră să nu bei nici tu, nici fiii tăi când intraţi în cortul adunării (Levitic 10, 9);
Pâine n-aţi mâncat, nici vin şi sicheră n-aţi băut, ca să ştiţi că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. (Deut. 29, 6);
- paguba:
Vii vei sădi şi le vei lucra, dar nu le vei culege, nici vei bea vin pentru că le va mânca viermii (Deut. 28, 39);
Va mânca acela rodul dobitoacelor tale şi rodul pământului tău, până te va destrăma, aşa că, nu-şi va lăsa nici pâine, nici vin […] (Deut. 28, 51);
• lucrul necuviincios, o măsură disciplinară sau o interdicţie:
Păzeşte-te dar, să nu bei vin, nici sicheră şi nimic să nu mănânci (Jud. 13, 4);
Nu se cuvine regilor, o Lemuel, nu se cuvine regilor să bea vin şi conducătorii băuturi îmbătătoare (Pilde 31, 4);
Apoi am pus înaintea fiilor casei Recabiţilor cupe pline cu vin şi pahare şi le-am zis: „Beţi vin!” / Dar ei au zis: „Noi nu bem vin, pentru că Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat poruncă, zicând: Să nu beţi vin nici voi, nici fiii voştri în veac!” (Ieremia 35 – 5, 6)
Vin nu trebuie să bea nici un preot când are să intre în curtea cea dinăuntru (Iezechiel 44, 21);
• impuritatea sau neautenticitatea:
Vinul lor este venin de scorpion şi otravă pierzătoare de aspidă (Deut. 32, 33);
• întristarea:
Răspunzând însă Ana a zis: „Nu, domnul meu! Eu sunt o femeie cu inima întristată; nici vin, nici sicheră n-am băut, ci îmi revărs sufletul înaintea Domnului (1Regi 1, 15);
• ispita înşelătoare:
Nu te uita la vin cum este el de roşu, cum scânteiază în cupă, cum curge uşor […] (Pilde 23, 31);
Căci la urmă el ca un şarpe muşcă şi ca o viperă împroaşcă venin (Ps. 23, 32).
Trebuie să existe o măsură în toate, sugerată uneori chiar de cantităţile indicate cu precizie:
Argint până la 100 de talanţi, grâu până la 100 de core, vin până la 100 de baturi şi tot până la 100 de baturi de untdelemn; iar sare fără măsură (1Ezdra 7, 22);
Atunci Abigail a luat repede 200 de pâini, două burdufuri de vin […] (1Regi 25, 18).
Deci, vinul trebuie:
- să se dea:
Viţei sau berbeci, sau miei, precum şi grâu, sare, vin şi untdelemn, să li se dea, cum vor zice preoţii […] (1Ezdra 6, 9);
• sau să nu se dea, spre a nu fi profanat:
Nu cumva voi lua pâinile mele şi apa mea şi vinul meu şi carnea pregătită pentru cei ce tund oile mele şi să le dau la nişte oameni pe care nu-i ştiu de unde sunt! (I Regi 25, 11).
Un verset din Cartea Esterei vorbeşte despre abundenţă, dar şi despre cuviinţă:
Băuturile se turnau în vase de aur şi în cupe felurite, în valoare de 30.000 de talanţi, iar vin din care bea însuşi regele fu mult, după bogăţia şi dărnicia regelui. Băutura se consuma cuviincios şi fără silă […] (Estera 1, 8).
În numeroase locuri, vinul e motiv de comparaţie:
Ochii lui vor scânteia ca vinul […] (Fac. 49, 12);
[…] ca viţa să înflorească, şi să li se ducă numele ca vinul cel din Liban (Osea 14, 8);
Iată, cugetul meu în mine este ca un vin care n-are pe unde să răsufle, ca un vin care sparge nişte burdufuri noi (Iov 32, 19).
În Isaia apar comparaţii negative:
[…] s-au îmbătat, dar nu de vin; se clatină, dar nu de băutură. / Că Domnul a turnat peste voi un duh de toropeală (Isaia 29 – 9, 10);
Drept aceea, ia aminte, sărmană cetate, ameţită, dar nu de vin! (Isaia 51, 21).
Din toate exemplele rezultă că vinul trebuie folosit „armonios”: atunci când e oportun şi în cantităţi rezonabile. Abuzul duce la saturaţie. Când nu mai „încape”, vinul se „revarsă”, în prejudiciul nechibzuitului consumator. „Împărtăşirea” din vin trebuie să fie „avantajoasă” şi vinului: el nu se dă celor nedemni. Sobrietatea e necesară chiar şi în veselie. A rămâne treaz înseamnă a face dovada unei mari forţe spirituale şi a fi prezent (cum spune Mircea Eliade) în lumea spiritului. Când Dumnezeu îndeamnă poporul să se veselească, o face pentru a şi-l apropia, determinându-l să piardă din contactul cu realitatea (aparenţelor). Referindu-se la Osea, Ioan Chirilă spune despre profet că, reproducând cuvintele Domnului: Şi îi voi da viile ei de acolo şi valea Acor o voi preface în poartă de nădejde; şi ea va fi voioasă ca în vremea tinereţii ei, ca în ziua când tu ai scos-o din pământul Egiptului, aceasta ne introduce în planul restaurării conceptului de cunoaştere scoţându-ne din planul cunoaşterii strict raţionale şi introducându-ne în planul cunoaşterii revelate şi agapice de tip edenic.
Nu ne-am propus aici o cercetare a vinului în Noul Testament. Vom spune doar că, dacă, în Vechiul Testament, Noe inaugura, prin beţie banală, lumea postdiluviană, lumea creştină (a Noului Testament) va fi inaugurată prin instituirea Sfintei Euharistii – „beţie” superioară.
BIBLIOGRAFIE
BIBLIA sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001.
BIBLIA sau Sfînta Scriptură, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1968.
CHIRILĂ, Ioan, Cartea profetului Osea. Breviarum al gnoseologiei Vechiului Testament, Cluj, Limes, 1999.
NEAGA, Nicolae, Hristos în Vechiul Testament. Însemnări pe marginea textelor mesianice, Sibiu, Seria Teologică nr. 27, 1944.